pășind spre-o nouă poartă


ducându-mă pașii aseară,

pe-o stradă pe unde-ajung rar

m-am întrebat așa, într-o doară

în gândurile cui, primii fiori apar?

vântul bătea, a fulgi de nea mirosea

și deodată o poartă bizară

în față-mi, misterioasă, se deschidea

câte-ntrebări, câte dorințe

părea că știe c-au trecut

prin poarta larg deschisă

și mie dată-acum a o vedea….

am afirmat, crezând ca-ntr-un miracol,

tot ce-am știut eu că mai vreau

neașteptând nici o secundă

să treacă timpul și s-apară vre-un obstacol

am cerut nopții să mai șeadă

să mai am timp de vise mari

de mângâieri și de săruturi

să crească-n tine doruri, să tresari

mi-am amintit de anii  repede trecuți

ce au uitat fiorul de iubire  să îmi lase

și am cerut, știind că vine

tot ce-am dorit să simt și să trăiesc

de-aseară mi se tot întâmplă

să fie câte un miracol  pe unde pașii mei ajung

m-aștept acum să vină prin ‘cea poartă

acel mister ce fascinează și pătrunde

pe unde  știe să descuie umbrele-cărări

ce fac să crească ritmuri în inima ce își dorește a iubii

Anunțuri

frumoasa dimineata de noiembrie


Chiar daca azi eu nu  sunt cea de ieri, aceasta dimineata de noiembrie m-a chemat. Oameni intalniti, zile traite, lucruri simple, ploi atinse, vant fugar…..

Am chemat dorinte sa le implinesc, am strigat la ceruri sa mi le-nteleaga. Am dorit iubirea sa vina s-o simt, am trait magia clipelor de vara, am cules gutui si-am sarutat cu patimi, am atins mainile dorind sa mi le tina strans pe ale mele….

Am schimbat cuvinte-n exprimarea mea, am inteles chemarile prin diferenta lor, mi-am insemnat momente, mi-am resadit si clipe in paturi dragastoase, mi-am amintit cu lacrimi ce am crezut ca s-a-ncuiat, am readus sclipiri, am invatat din nou cuvinte in cat mai multe limbi…. Eu nu sunt cea de ieri….

28 Noiembrie 2014 o zi, dimineata sau pranz sau seara cu puterea schimbarii.

Am invatat ca ce e mic e mare, ca ce pare sa fie slab e tare, ca ce e frumos uita ca poate sa fie urat, ca ce nu e spus, poate sa fie simtit, ca nu doar cuvintele ne folosesc, ca lumea e mare si mica, ca cerul e aproape cand pare departe…. Am inteles cum le primesc pe toate, cum pot sa le transmit…. E simplu pentru mine…. iubesc cu tot din mine si-mi place sa iubesc!

5 minute


am revăzut clipe trăite,

în mici imagini trecătoare

am resimțit gustul dorinței

ce-n brațe de iubire se-așeza

am așteptat să-mi port iar pălăria

ce doar cu buze roșii se-asorta

și cu pantofii jad și rochia neagră

să îi arăt în seara asta Lunii că iar zâmbesc

doar 5 minute, atât m-ai așteptat

și-n fața ușii eu am apărut

cu ochii-ntrebători

și buzele sărutu-ți așteptând

vezi? doar 5 minute și nu e-o veșnicie

să crezi în fericirea ce brațele in fiecare zi le-a căutat

sa daruiesti cuiva …..


 

In anii mei traiti,am invatat sa vad

De ce pot crede unii ca lor li se cuvine

Sa dai din timpul tau, iubirea, mangaierea

Fara sa simti si tu asisderea cu ei

 

Am daruit far’ sa primesc

Am cerut far’ sa primesc

Am strigat far’ sa m-auda

Am cedat…..cui nu-ntelege

Am lasat sa curga zile

La ce bun cand stii ca vin….

seri sarace-n mangaieri,

s-apoi nopti fara sarut

iar de zile…..sa nu uit

cui ii vine zambetul pe buze?

M-am adunat si sunt iar eu…

razbatatoarea in iubire

cea care linistii in noapte

ii daruieste zeci de soapte…

cea care striga sa nu planga

cea care vrea sa ii ajunga….

gandirea, visarea, iubirea


Am apucat viata de-o mana

si n-am vrut s-o mai las sa plece.

Am scos taboo-ul la plimbare

si misterul ce-l imbracam cand noaptea era rece

Vulcanic-am patruns in miezul zilei

iubind intens tot ceea ce faceai

Ti-am explorat iubirea totala

visand la tot ce in mine deschideai

Ma cuceresti

si zilnic reusesti sa-mi rastalmacesti

Gandirea, visarea, iubirea

devoratoare forta se-arata

irezistibil imi mangaie  trupul

lasand intens urme pe sufletul plans de-alt’data

Taramul iubirii


 

neinteleasa, iubita, dorita

atacata, blamata, temuta

pasiunea, taramul iubirii

se-aprinde din flacarile fericirii

stropi de ardoare trimite

chiar si-n ore tarzii

cararile Caii Lactee

sunt tulburate de dansurile noptii

tremurate cuvinte se-aud

atingeri naucite se nasc

patimase placeri curajoase

se-abandoneaza gradinii de vise

mangaieri in taina


a fost….

drum șerpuit

gânduri obosite,

întrebări ardente

mangaieri in taina

priviri nefugare…

in inima-s toate…

cheia, ea o are

sangele te cheama

fierbe, clocotind

cu verbul la gerunziu folosit

….traiesc doar iubind