Necunoscută…


Lor
Necunoscută….
Devenind floare văzută

Unul mi-a văzut misterul
Înflorind în mine efemerul
Când florile obrajilor se-arătau,
Stânjenite zambeau,

Cu dorințe șirag de mărgăritare
Ne-am destăinuit apusuri departe pe mare
Valurile înalte creau pasiuni
Dezvăluindu-ne gustul dulceag de căpsuni

Munții de bucurii începeam a urca
Mă bucurau zorii fiindcă mâna ta îi ținea
Tălpile gîdilate de zâmbetul tau
Te doreau, nopților să le devii cadou

Domnule, mi-ai fost vis de dorință vie
Tremurau ochii când creionai cu năstrușnicie
Te credeam împăratul lor
Mi-ai fost ghidul unui aprig zbor

Mi-ai lăsat aripile să se avânte
De demult îsi doreau să uite ce înseamnă cuminte
Unii distorsionau vrerea
Vedeau, din frustrări, nudul, goliciunea

M-ai atins nestiind,
Până când ne-am zâmbit, drumuri noi înviind
Învățam în nestire
Descoperindu-mă pe mine

Vede-ne-vom iară
Îti voi mulțumi din nou, ca prima oară
Pălărie, palton
Mănuși de dantelă, rochia strânsă-n cordon

O Casablanca întâlnirea ne-a fost
Misterul privirii, nu-l destăinuim, n-are rost
Sărutul striga răsunând
Printre spatii iubirea ne căuta cântând

Ecuația avea freamăt și o necunoscută
M-ai cuprins, teorema e nouă si e tăcută

Reclame

4 gânduri despre „Necunoscută…

  1. Noua formula a iubirii
    cu înca o „necunoscuta”,
    frumos vorbesti tu…draga Doamna,
    iar astazi Tatal ne asculta…

    O zi sublima cu pace divina, Suflet frumos !

    Apreciază

  2. Sper ca esti bine si ai pace
    în Sufletul si duhul tau cel inocent
    absenta ta ravagii-n mine face
    sunt doar statuie goala de ciment.

    Astept sa-mi dai un semn de Viata,
    Sfânta Fecioara nascuta din Cuvânt
    caci în curând se face dimineata
    iar Fiul Tatalui revine pe pamânt..

    EL vine pentru judecata lumii
    si orice ochi Îl va vedea în slava
    va arde si va mistui taciunii
    va transforma si cerul si pamântu-n lava…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s