dor · iubire · noi

invitatie


asta noapte, luna va aduce haosul pasiunii aproape
si corpurile noastre se vor uni,
culorile lumilor se vor umple de iubire
si divinul din noi magie va deveni
ne atingem mainile, cuvintele se vor ascunde
ne ascultam vocile si timpul in noi va patrunde
tu devii barbatul deplin si eu
misterioasa dorinta intrupata femeie
si n-am sa-ti fiu supusa
si nici sa cer nu stiu
te-asezi la masa noptii si ma inviti in taina
sa ma incanti cu ochii, genunchii sa-i atingi
apropiati sa stam si buzele s-alerge
necunoscute forte deschid cu chei maiestre
noi energii cu sori-nemultumiti
ne-mprejmuiesc deodat’ si ceruri se desfac

cuprinse · noi

de tine


nevoie de exprimarea ta,
de intrebarea si starea ta
bucurie la mirarea ta
emotii la privirea ta
ne-altcineva in iubirea ta
cu tine, prin spuse si zise
prin ganduri, existi si prezenta aduna
mereu si mereu dorinte

Eu · noi

Sa inceapa Reamintirea!


seductia, in aceste zile, n-are rost!
numai semintele a tot ce a fost au rost
incepe frumosul din clipe sa ne-arate cararea
dorintele stiu sa traduca mirarea
alfabetul privirii ne-nvata din nou
tot ce-i de vazut este pictat in tablou
cursul este cheia
se-aprinde scanteia
iubirea-nfloreste
doar cat se doreste
Sa-nceapa reamintirea!
dansu-i daruirea

Hai! · intalnirea · noi · Revelație · schimbari · soapte

o data


hai sa construim imperii de iubire
sa asezam ghirlande in luni de fericire
sa ne seduca-n in cale oglinzi de simplitate
si orice ganduri sumbre sa fie alungate
dorintele sa creasca din doruri, pasiuni
furiile sa scoata din noi firave glasuri
o data-mbratisati de timp
dispare chiar Fata Morgana crescuta in Olimp

noi

Venit-a vremea!


cel mai viteaz!
tu, dintre toti!
venit-a vremea noastra
si din atatea si-atata dorinte
create de pietrele albe de munte
ce-au invatat sa fie mute
s-au impletit in calea mea
credinte noi de catifea
gasindu-si loc printre mistere
si adevarul dintre ele

noi

si daca intr-o zi….


ne vom certa poate-ntr-o zi,
sa nu te superi
sau poate ne vom intelege mai greoi
sa ne ramanem!
si cand de oboseala lucrurilor
de clipe doar cu noi vom vrea,
sa ne-ntelegem!
si stii?
daca-ntr-o zi un dor atat de mare
ne va reveni,
frumosi si fericiti ne vom simti

noi

fiindca noua…


ne pasa de iubirea prezenta in noi,
de sustinerea gandurilor amagite
de simtirea caldurii corpurilor indragostite
si de sclipirea ochilor cand suntem amandoi
fiindca noua…
ne cresc aripi-iubire
si ne e dor sa ne spunem orice nazbatie ne-apare in minte
si toate se scriu cu fiecare zori
hai… fiindca noua

Amândoi · noi

Femeia si Barbatul


„Sunt frumoasa” – spuse Femeia, admirandu-si in oglinda trupul voluptos, formele rotunde si dulci, zambetul fermecator si parul unduios.

„Esti frumoasa”, spuse Barbatul, ” pentru ca ai facut din trupul tau un instrument al iubirii. Esti frumoasa caci trupul tau e relaxat, iar miscarile fine si gandurile tale frumoase si pure au modelat acest trup, asa cum sculptorul, indepartand ceea ce era de prisos din piatra a scos la iveala forme perfecte…asa si tu, iubita mea, cu fiecare fapta si gand bun scoti la iveala frumusetea ta perfecta din acest trup simplu de femeie.

„Sunt frumoasa pentru ca sunt indragostita de tine”, spuse Femeia, rosind fermecator.

„Esti frumoasa, da, Frumoasa frumoaselor atunci cand iubesti. Esti frumoasa nu pentru ca ma iubesti pe mine, ci pentru ca Iubirea este insusi miezul tau, esenta ta luminoasa si vie, iar cand o lasi sa straluceasca nestingherita, frumusetea ta este orbitoare . Esti Frumusete cand esti Iubire, femeia mea.”

„Sunt frumoasa pentru ca darurile de la tine ma impodobesc si ma simt ca o Regina, iubite Rege”.

„Esti frumoasa pentru ca te comporti mereu ca o Regina -gratioasa si demna, blanda si iubitoare, cuprinzatoare si calda, eleganta in fiecare gest, suverana in curatenia de zapada a mintii, darnica si plina de bogatii fara pret- bunatate si caldura, senzualitate si farmec, bucurie si zambet, gingasie si totala daruire. Iar toata aceasta bogatie a ta cheama darurile mele , Regina mea.” raspunse Barbatul, facand o plecaciune.

„Sunt puternica”, spuse Femeia, bucurandu-se de tronul pe care El o asezase si admirandu-si curtenii cei curtenitori ce o inconjurau.

„Esti puternica ori de cate ori iti pleci cu modestie privirea, spuse Barbatul, ” caci cine ti-ar putea rezista atunci? Si esti puternica dincolo de orice imaginatie atunci cand caldura inimii tale incalzeste chiar mancarea de pe masa, atunci cand cu inima pe masa primesti taisul vietii, atat de vulnerabila si atat de deschisa si totusi mereu prezenta, vie si calda, nedand nici un pas inapoi , primind totul in inima, tu, alchimista misterioasa ce in inima ta transformi pietrele in aur si otrava in nectar…Iubita mea alchimista”

„Sunt puternica si inalta” spuse Femeia, „pentru ca bratele tale ma sustin si ma-nalta”.

„Esti puternica, Iubito, caci aceste brate ce te inalta le hranesti tu insati. Zi de zi, cu mainile tale, hranesti bratele mele si umerii numai tu stii sa mi-i inalti dincolo de nori. Stiu ca nu te vei opri pana ce aceste brate vor creste pana in vazduhul cel mai albastru si crestetul tau va atinge bolta inalta, Tu, Cea care te hranesti cu stele si cu Luna de pe Cer.”

„Sunt doar o copila care se joaca” , spuse Femeia, razand strengareste si facand gropite in obraji.

„Iar eu sunt copilul tau” spuse Barbatul cel Intelept, bucurandu-se de rasul ei ce umplea spatiul, facandu-l sa vibreze in ritmul ei.

O clipa el fu mic, iar ea fu mare, apoi din (ni)mic el deveni totul si o cuprinse in bratele sale si o invita la dans , printre oglinzi, in imparatia sa.

Îndrăznim · noi

Izvoarele cuminti


Mergeam prin văile de munți
Și auzeam izvoarele de dor cuminți,
Tăceri noi mă-mbrățișează
Hai, ia-mă de mână și cu mine dansează!
Privirea ta îmi ține de vorba gândurile,
Copaci de dorințe-mi surâd,
Lângă mine se-alint-o furtună
mă fac că n-o aud, o las vântului s-o fluture, să devină nudă
De fiecare dată te ascunzi în mine și mă ții trează,
Mă-mbracă sărutul tău și mă împrospătează
Pân’-om redevenii pas de iubire de seară-de-vara
Lăsa-ne-vom în taina ce ne-ndeamnă
Să cerem clipelor cu noi să stea,
Cuvintele timide să le ia
Trecutul din iluzii să-l ascundă
Să facem să ne-apară peste tot curcubeul ce visele le udă

noi

Atunci


Cand femeia iubita iti apare in minte ca un zambet, o clipa fericita, rasuna prezenta ei ca un ecou, atunci vei stii ca o iubesti.

„Sedeau tacuti …[ ]. Continuara sa taca. Buzele ei erau stranse, dar lui i se parea ca ii aude glasul. Totul era limpede, intr-atat de limpede, ca si cand ei si-ar fi spus deja totul unul altuia. Dar ce rost ar mai putea sa aiba aici cuvintele?” (V. Grossman, Viata si destin).