Demult, când copila din mine alerga prin iarbă desculta
Am întins mâna către soare si l-am intrebat de ce ii place să zboare?
Apoi, m-am așezat să dorm mangaiata de raze si răsfățată
Si soarele mi-a adus timpul in vis, mi-a promis că mă învață sa fiu călătoare
Au trecut anii, de vis am uitat până -ntr-o zi când intr-o oglindă de apă cu timpul m-am intersectat
Era acelasi, eu, pe undeva diferită
M-am lăsat privită! Nu-ntelegea unde, in ce clipă, o trăire fără bucurie m-a acaparat
Mi-a atins mâna, cu ochii lui mi-a arătat iubirea ce merită trăită
Mi-a promis că mă trezește in fiece dimineață, sa-mi amintesc
Că -mi dă pastilele timpului si zâmbetul să mă atingă, colțul buzelor putere să se ridice
Si de vin nori ori ploi si furtuni eu să iubesc, să îndrăznesc
Si-atât să fac: să mă las privită, fiindcă el are forța ca orice apare sa-mi ia bucuria, să-i spună să plece
De-atunci, altfel trăiesc si mugurii din mine îi ud cu fericire si-i hrănesc
Privesc spre lună, apoi ma-ntorc deindata si creez din nou povestea mea: femeia cu timpul in față !
