a venit timpul!

Atenția


s-a încălțat de-o vreme cu tocuri cui
și-a scos evantaiul alb-albăstrui
a căutat printre eșarfe o vorbă de culoare drăguță
și-a strigat la ea o afirmație c-un nume direct… „puicuță”
așa a început atenția să se grăbească
să se uite mai des spre fereastră
să își clipocească și genele
crezând că n-adoarme și vede cum se încurcă traseele
oh, puicuța la care fluieră vântul
face chiar soarele să ocupe un scaun cu minute mai multe la apus… prefăcându-se că îi place cuvântul
își împreunează chiar razele
chemând de prin toate punctele, sentimentele
Despre atenție ca o puicuță
a-ndrăznit Luna să scrie pe o steluță
„că-n noaptea în care ea se-nnoiește
norii se-adună în cete și demonstrează că „atenția” nu-i doar la fete
Că băieții de azi chiar poftesc
La culori diferite cu autoritate gândesc
Și-și doresc atenție înainte de toate
E oare mai frig astăzi?!…. sau e târziu?… cred că e noapte

a venit timpul!

am ajuns!


lângă dorința ta de bărbat,
după ce-am știut să creez dorința mea de femeie,
m-am lăsat să ajung…
fiindcă deja se întâlniseră-ntr-o seară,
toate emoțiile!
Vrei să culegi
muguri de tăceri necreate,
fiindcă doar așa
se lămuresc netăcerile de tine curtate
M-am lăsat îmbrăcată de stări
prea mentale și coerente,
și-am anulat cercetări
fiindcă se creau cu E-uri prea violente
ascultă!
reușesc să se descifreze admirații nocturne,
amintiri parfumate de muzici cu strofe pe podium,
propuse de franțuziste plăceri logodite cu opium,
domnișoare răzgâiate, devenind creaturi schimbătoare
candidează la concursuri propuse pentru decoruri cu zăpadă și soare
se înconjoară cu mistice portrete agățate de ziduri….
-am să plec! mi-ai spus, gâtul și umerii își aruncă priviri printre riduri

Uncategorized

îndrăznețe


se dau la o parte normele,
îngrădirile și legile,
se creează forme de noi îndrăznețe gânduri
Sentimentele se exprimă singure
fără să mai pară ciudate sau urâte,
devin geniale și trăiesc emoții
în brațele timpilor îndrăgostiți de câmpuri de vise
fără să mai pară…. învechite
Rare arhitecturi de ritmuri fidele
construiesc pentru noi… universuri paralele
Folosindu-se de energii de pisică neagră
să înlăture plictisitoare și neînsemnate vorbe spuse …așa, într-o doară
Marte se așează în Vărsător
Și începe o poveste de iubire cu Venus…
ce-i șoptește cu nepricepute stări ….taine de-amor

Uncategorized

Lumea furișată!


se furișează năstrușnică,

fără să-i pese de alte lumi

Și se-ascunde printre stele

sau într-un mugur de dor neînmugurit

și râde!

îi șoptește la ureche vântului

când el n-o mai vede dansând,

că dacă o îmbrățișează iară

cu răcoarea lui diafană,

ea își eliberează gândurile chiar în brațele lui!

amorul născut pentru el

amintește mileniilor trăite

că și vântul devine Demiurg

când, uite, o lume ca a ei

îi destăinuie o dorință… sfințind-o

Și acceptând pătimașa ei CREAȚIE… el, timpi de iubire trăind

a venit timpul!

Știi, simți


Asta e baza unui pas real…

Și lumea are curajul să șoptească că ești un exemplar mai rar.

Necesiți timp într-o lume grăbită

ce nu are nici răgaz să mai răsufle.

Lumea știe că ești precum un lac adânc și liniștit,

iar când te-nvolburezi și îți sări din pepeni ești mai ceva ca 3 erupții de vulcane.

Dar asta ești tu.

Caldă.

Rece.

Cu emoțiile pe față.

Surprinzătoare.

Intempestivă și calmă totodată.

Veselă și retrasă.

Singură ori socializând.

Închisă în sine ori exuberantă.

a venit timpul!

treptele


obrajii imbujorati,

soaptele inabusite

surprinsele priviri

picioarele de dor mistuite,

pe trepte!

si totusi,

una noua se construieste

din alabastru si ca o minune se vede

de azi ea vesteste

ca riduri stinghere

din efemere

devin curioase

matanii facute,

razbat furioase

fiindca un foc le-a atins

chiar daca erau in palate misterioase,

se imprastie fierbintele scrasnete,

fiindca ranile au luat cate-o gura de whisky

si strigatele au devenit constiente

de amortitele simturi

pe trepte!

a venit timpul!

stiu


ca mi-ai imbratisat si viata si trairea intr-o clipa,

ca m-ai sedus printr-o tacere ca o taina regasita

stiu!

imi esti mister si liniste de-o vreme

imi esti poteca rasarita fara teoreme

si stiu!

m-a preschimbat din nou imbratisarea timpului

a refacut un pact cu fiii vantului

si a dansat pe versurile ploii

fiindca mi-au sters prin lacrimi libere acele datorii

ce-mi luau din frumusetea inimii

acele vise ce voiau a se-mplini (i)

chiar insasi tineretea s-ambatat

cu-n vin abia creat de vite nobile din dealul frematat

si la pariurile indraznete si nerusinate

s-au avantat doar zeitati cu portofolii dezbracate

stiu

c-as fi pretins batailor trezite-n inima

sa imi strabata fagaduintele nemangaiate pe care sufletul si le exprima

si

ca rasplata punctele nimicului semneaza

stiind ca in botez cu roua, viata ramane-n corp si starea o-ntroneaza

nu-mi cere socoteala,

nici indrazneli nescrise

stiu ca existi, ca esti

tablou de rugaciune lang-o fantana si o seara linistite

a venit timpul!

locul


era noua starea si necunoscuta,

m-am asezat cu picioarele goale

langa apele calde si cantecul lunii ce trecea muta

chiar daca tu, erai cand verde-albastru cand imbracat zeitate cu straie-vesminte intunecate

Era si gandul intors catre mine!

imi indeplinea rugaminti

care nici ca stiam ca-s indeplinite de tine,

asa de nou era locul, dansul transforma genele prea cuminti

Si am trecut de la noapte la zi amandoi

fiindca sarbatorea Soarele

cand tot ce misca era fin atins de aerul matasos de joi

si intamplarile aveau iscoade, doreau sa cunoasca toate misterele

Uncategorized

scrie pe ea


scrie pe piatra destinului ca exista,

mai aproape de mine un gand si asta persista

ca exista doua straturi de dor,

si stelele cateodata stralucesc si in cor

trei dintre multele lumi s-au intalnit

cand vraja a reusit si-a adormit

mai scrie ca primaverile sunt raze de zile

ce doresc a se intalni si noaptea cu tine

Amurgul vrea sa intarzie si lasa florilor tinere

ziua, cu indraznete amoruri, sa le incalzeasca mai mult fiindca racoarea e dornica de mistere

Scrie pe ea… iubeste si „nu ma uita”

ce nu-i doar floarea de munte, albastra ci si pasiune ce-asculta

mangaierile tremurand sfioase

cand luna se baga si incepe si le descoase

zapada pleaca din varfuri

si ploaia devine mai calda si iti aduce pe buze dorinte, le murmuri

scrie pe ea … ca daca vrei

pui visele-n palma, le incalzesti cu toata iubirea ei

fiindca trecutul ramane mut cand le vede

cate se implinesc, se uita si nu-i vine a crede

a venit timpul!

cerul dorurilor mele


de-o vreme, dorurile mele se intalnesc in secret

sunt obisnuite sa ti se destainuie,

de cand padurile se umplu de zarva pasarilor

se intorc si zambetele in privirile triste.

Dorurile se intalnesc iara cu tine

ciocane la poarta timpilor reinnoiti

isi impletesc tainele si isi rescriu povestile

devenim amandoi noi muguri neobositi

te ratacisesi prin labirinturi trupesti gusturi

vulcanii incepusera sa fiarba si sa caute noi raspunsuri

ardente fioruri cutezatoare ajung sa vorbeasca prin gesturi

lumile se odihnesc si isi dau voie sa ajunga iar la rasarituri