Când nu știam ce pași sa fac,
când rând pe rând, gânduri nebune mă oboseau
din toate câte îmi veneau
la tine unul se oprea și te-ntreba
tu, cum de poți să mă alini?
cum mă vezi tu așa frumoasă?
cum mă privești încrezător, duios?
tu chiar mă faci să simt cum e acasă
și te urmam cu gându-acela
din vara-n care mi-ai vorbit
și mâinile cu doruri le atingi,
de-atunci
și gura ți se confesează-n șoaptă
se-îmbracă una câte una cu sărut
Te uiți așa cum știi, tăcut
oglinda apei de izvor
mă-ndeamnă să mai zbor ceva
să-mi cunosc zborul, să îi cânt
și lunii și prin codrii de argint
tu , mă privești cum știi, tăcut
Continui zborul și țin în brațe undeva
emoția pe care-ai scris-o privită cu duioșia ta
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.