Am intrebat azi, ziua, chiar de dimineață

Cu ce se trezește ea?

Cine o spală pe față?

Sfioasă, ziua mi-a răspuns blajin

Că roua este o fântână-picuri somnoroasa

Ce dispare cand primeste de la soare un sărut sublim

M-am uitat spre mare,

Spre firele-aduse de prin largul ei

Mi-a surâs nisipul, m-a-ndemnat s-alerg

Norii m-au umbrit mai pe la amiază

Eu credeam ca dorm

Si ca ei lucrează

Doar când cerul cerne mici mărgele de sidef

M-a atras un sunet venit ne-ntrebat

Un murmur divin, o liniște sacră

O  forță tăcută,  un magnet ascuns

Printre mii de stele, calea a gasit-o

Chei nenumărate pare ca stia

Dintre toate, una, accesul avea

Mi-a soptit prin vânt, prin murmurul său

Că oricând doresc de toate să stiu

Parola o am !

Să vorbesc cu roua si-mi deschide drumul

Reveland secretul fascinand, trăind

La toate zâmbind. …

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s